WOW. War of worlds – de vorbă cu Eugen Rădescu şi Irina Abaza

Una dintre cele mai coerente şi interesante expoziţii pe care le-am văzut în capitală în ultimul timp, WOW. War of Worlds nu ar trebui ratată. De ce? Trăim într-o societate în care propria realitate pare că se izbeşte mai virulent ca niciodată de realitatea celorlalţi şi, prin însăşi acestă ciocnire, propria lume pare a fi ameninţată. Manifestăm diverse poziţii în raport cu acest fapt, de la înţelegere şi acceptare până la contradicţie, reprimare, frustrare, stigmatizare, violenţă. Găsim cu adevărat argumente pertinente pentru respingerea altora sau doar proiectăm propriile neajunsuri asupra lor pentru a ne confirma şi a evita să ne confruntăm cu noi înşine într-o poziţie fragilă?

WOW. War of Worlds, un eveniment paralel al Bucharest Biennale 8 vorbeşte despre CONFLICT, „un conflict expus, social, între categorii, oameni, clase, ideologii – structuri sociale. Este o acuză la o lume pierdută, izolată, trăită prost, în termeni duri – conflictuali. Fiecare artist este invitat să își expună propriile frustrări legate de ce e în jur, de economia vieții sale, structură emoțională, ideologie, religie, sex, rasă – cultură. Și toate la un loc”, spune Eugen Rădescu, lector al Universităţii din Bucureşti, teoretician, manager cultural şi curatorul acestei expoziţii.

Conflictul există ca parte intrinsecă condiţiei umane. Nu îl putem nega şi nici evita în totalitate, dar răspunsul pe care alegem să îl conferim reprezintă chiar măsura evoluţiei: „Când începi să gândeşti în termeni de construcţie care să se situeze dincolo de ruinele spectacolului modern, trebuie să analizezi forţele care dictează conflictul. Antagonismul este necesar, forţa lucrurilor se observă lizibil în ceea ce este nonintervenţia şi alienarea. Nimeni nu vrea schimbarea în profunzime. Este prea adâncă, dureroasă, subversivă şi riscă să aibă un scop clar vizibil. Conflictul presupune asumarea potenţialului de schimbare.”

WOW. War of Worlds este o expoziţie de artă contemporană ce te pune în poziţia de a te confrunta cu adevăruri ale lumii actuale. Fie că e vorba despre un „zid cu imagini desprinse din pornografia homosexualilor” (Liviu Bulea), despre Geostrategic Love, o instalaţie foto-video despre a cărei estetică curatorul Eugen Rădescu spune că „este una a lipsei, a amintirilor (ne)asumate, patologiilor umane stilizate. A seducţiei. ” (Răzvan Ion), despre extrase din cartea Armata salvării, o incursiune ce aduce în discuţie sexualitatea, familia, diferenţele culturale (Abdellah Taia), despre o pictură intitulată Natură statică „ce ridică problema posibilităţii unităţii, a transcendenţei dincolo de dihotomia de tip bine/ rău, adevăr/ minciună, alb/ negru etc” (Cristina Taraş), despre Mens sana în corpore sano, un video prezentând interviul cu gimnastul Andrei Ursache şi cu un preot din Bucureşti (Mara Patriche), despre o cameră cu câteva imagini ventriculare atârnând pe pereţi, în care te vei strădui să nu calci hârtiile mototolite împrăştiate pe jos pentru a ajunge la cartea de pe masă, Home Alone, un roman grafic care ilustrează atât de fain şi actual depresia, anxietatea şi tristeţea (Andreea Chirică), despre Aruncând socialiştii în aer, un film video realizat de un japonez care s-ar putea să îţi răstoarne o altă lumină asupra percepţiei pe care o aveai asupra comunismului (Yoshinari Niwa), despre câteva imagini doar aparent superficiale care „se ocupă de explorarea subiectului stilurilor de viaţă promovate de media, de comunităţile online şi post-tumblr” (Ika Jojua/ Aghnie), despre fotografii „descompuse şi recompuse pentru a reda forme şi imagini noi, în ideea de a respinge un editorial de beauty” (Boris Peianov), despre o instalaţie care vrea să sugereze „o epidemie a singurătăţii ideologico-fizice şi alterarea mediului mental” (Adrian Bîndiu) sau despre un produs artistic care pe mine m-a pus pe gânduri şi a cărui prezentare textuală începe aşa: „Cum să faci un un film video despre nişte oameni care lucrează într-un club de streaptease?” (Irina Abaza)

La lucrările fiecărui artist, m-am oprit într-o privire pe care am urmărit să o lipsesc de orice formă de superficialitate. Am găsit unele lumi şi adevăruri care nu mi-au aparţinut. Ce fac cu ele? Intru în conflict şi îl escaladez, respingându-le printr-un gest automat sau încerc să-mi ies din propria piele, să înţeleg, să le conced dreptul de a opera asupra-mi o schimbare?

Am remarcat că mintea mea a stăruit cu precădere asupra unei lucrări, căreia i-am atribuit potenţialul cel mai ridicat de a naşte un CONFLICT între lumea mea şi cealaltă lume – filmul video realizat de Irina Abaza impreuna cu Simona Constantin si Andreea Lacătuş. Îmi amintesc când, cu ceva ani în urmă, am intrat într-un club de streaptease, deşi circumstanţele mi s-au şters din memorie. Ştiu sigur însă că am privit această experienţă cu o curiozitate văduvită de osândă. Cu toate acestea, nu mi-au rămas prea multe impresii, de unde nici nu am putut să accesez o cunoaştere preexistentă care să îmi permită acum deconstrucţia zidului aparent dintre noi.

Până la a reînnoi experienţa şi a îmi formula propria analiză, am vrut să aflu mai multe despre experienţa Irinei, care mi-a mărturisit că „pentru mine, nu a existat vreun conflict nici înainte de a mă hotărî să realizez acest proiect, nici în timpul în care am lucrat la el – starea mea a fost una de explorare şi excitement, de transă. Pot spune că, de abia ulterior, s-a născut un conflict între ceilalţi şi această lume pe care eu am adus-o într-o expoziţie de artă, un conflict, în acelaşi timp, între ei şi mine. Întrebarea directă sau indirectă cu care am fost întâmpinată a fost legată de scop şi, mai ales, de motivaţia mea în alegerea acestei teme. Am trăit dezamăgirea faptului că am constatat la unii receptori reticenţă, neacceptare, repulsie, discriminare, prejudecăţi, că principii morale îngheţate, inflexibile au obstrucţionat vederea deschisă şi încercarea de a înţelege un ceva diferit de lucrurile cu care ne-am obişnuit. Cum putem oare pretinde că înţelegem sau că simţim realitatea când închidem ochii în faţa unor părţi din ea?!

M-ar putea surprinde faptul că unii dintre cei ce ajung la o expoziţie de artă din România încă pleacă de la premisa că vor intra în contact doar cu subiecte uşor digerabile de setul lor de convingeri. Ştiu însă că ar fi inechitabil, lipsit de o scrupuloasă acurateţe să plasez vina doar pe umerii consumatorului de artă – este de cele mai multe ori doar o reflexie a societăţii în care trăim.

Cu atât mai mult, subiectul ales de Irina mi s-a părut curajos şi am provocat-o să îmi povestească şi ce a determinat alegerea lui: „Dragostea pentru oameni şi faptul că, acum 2 ani, am ajuns mai mult printr-o întâmplare într-un club de streaptease din Centrul Vechi. Am descoperit că dansul la bară presupune un efort extraordinar şi mult echilibru, nu doar fizic, ci şi mental. Şi multa pasiune în execuţia lui. Am simţit totodată că e vorba şi despre o totală lipsă a fricii, ceea ce nu înseamnă obligatoriu curaj, cam aşa cum o trăiam în copilărie când, de exemplu, mă căţăram în copaci. Mişcările necenzurate, dar precise şi cu o anumită violenţă m-au făcut să asociez dansatoarele cu imaginea unor luptătoare, iar prin asta nu vreau sa spun că ar fi fost lipsite de feminitate, din contra, au o energie feminină erotica foarte puternică. Încă un lucru care mi-a plăcut foarte mult e că acele femei nu reprezentau un ideal de frumuseţe din editoriale de beauty, ci erau foarte frumoase prin încrederea în forţa senzualităţii lor. Deşi nu am urmărit să mă înscriu într-o zonă de feminism cu această lucrare, n-aş vrea să omit a spune că, din acest punct de vedere, poate fi un mod pentru multe femei din societatea contemporană de a explora cum să se iubească, să se placă. Din discuţiile pe care le-am avut înainte şi după eveniment cu dansatoarele, am înţeles că ideea de a face acest lucru poate fi şi o joacă interesantă, o plăcere proprie, că poate fi simţită ca o eliberare şi ca o modalitate de explorare a propriului erotism şi a propriei senzualităţi. Toţi căutam să le explorăm într-un fel sau altul şi nu e nimic greşit în aceasta, din contră.”

Filmul video prezentat în cadrul WOW. War of Worlds reprezintă o continuare a ideii Irinei Abaza din cadrul proiectului Behind Those Doors, proiect care a avut loc în 2016 şi pe care l-a iniţiat, în colaborare cu artişti din CNDB, artişti vizuali şi clubul de streaptease Lucky Love. Irina îşi aminteşte: „Poziţia mea în realizarea acestei lucrări a fost de analiză, dar şi de participare: în cadrul evenimentului, am dansat/încercat/performat acest fel de dans – belly dance. Am vrut ca, prin gestul meu care mi s-a parut absolut firesc în cadrul unui proiect propus de mine, să simt vibe-ul într-un mod cat se poate de direct. Ceea ce mi-am dorit cel mai mult, scopul întregului proiect şi al videoului prezentat în WOW. War of Worlds a fost ca oamenii să se confrunte fără sfială, să cunoască această lume fascinantă care se expune şi care, de cele mai multe ori, e privită doar de la distanţă, cu aroganţă sau cu frică.”

Irina Abaza mi-a dat termenul antagonic pentru crearea cadrului unui posibil conflict, CONFLICTULUI MEU. Oricare dintre cei 11 artişti ar putea să facă acelaşi lucru pentru VOI. Şi oare nu depăşirea unui conflict înseamnă şi o îmbogăţire a sinelui?! Mergeţi şi-i vedeţi în WOW. War of Worlds până pe data de 30 octombrie. Expoziţia se desfăşoară în două locaţii, Centrul de Artă Mora & Felix 72 Art Space şi este deschisă spre vizionare în zilele de miercuri – duminică, orele 17:00 – 20:00.

Galerie foto:


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Copyrighted Image