O zi cu Crina Prida

Să lucrez cu Crina a fost extraordinar. Îmi spune zilele trecute, „îmi merge mintea mai repede ca aparatul” – doar mi-a confirmat ceea ce remarcasem după cel mult jumătate de oră de când l-a pornit la întâlnirea noastră. Conceptele fermentează complex, îndrăzneţ şi cu incredibilă spontaneitate în mintea ei, de la a transforma o creangă într-un cordon ombilical până la a mă vedea într-un rol interpretând disperarea, legată cu o şfoară din cap până în picioare de un balustru.

Nu m-am considerat niciodată o persoană uşor volatilă, care intră facil în roluri care nu au un ecou în personalitatea mea. Probabil, pentru că mă simt în general mai confortabil în postura de cea care creează decât a subiectului creaţiei. Cu Crina, lucrurile au stat de la bun început altfel, m-am dus cu încrederea de a mă lăsa pe mâna ei. Mult, dar nu exclusiv, se datoarează şi faptului că îi luasem fotografiile sub ochiul microscopic cu mult timp înainte, iar trăirile cu care se joacă de obicei în arta sa ating şi corzilor mele sensibile.

Personajele ei feminine sunt deopotriva directe şi ascunse, uneori, parcă într-o sfidare relativ făţişă a tiparelor de feminitate, trăindu-şi cu o voracitate calmă, conştientă de sine propria formă de feminitate. Au o forţă a lor chiar şi în ipostaze de fragilitate.

Orice fotografie, generic vorbind, reprezintă interfaţa dintre un moment particular de trăire al modelului, fie că e unul izolat sau recurent în personalitatea sa şi suflul general al fotografului. Cum s-ar spune, modelul poate să mai trişeze (faţă de sine), un fotograf care ştie ce vrea, care s-a regăsit deja într-un stil, nu prea.

Unui lucru se datoarează cu preponderenţă faptul că personajele sale emană forţă, senzualitate inteligentă, te ademenesc deci fără exces de sentimentalisme, vrând să-ţi gâdile mai degrabă mintea – toate astea adunate sunt în acelaşi timp şi Crina, cea din spatele aparatului. Şi am simţit-o pe propria piele. Cum te invită direct şi indirect să demistifici în propria minte ideea de femeie care există în perimetrul unor şabloane, să te simţi liberă, să te concentrezi pe ideea pe care o transmiţi, nu pe cât de aproape te afli de aparenţele pe care ţi le livrează egoul.

Fluiditatea aceasta a ei în gândire care pare că nu are momente de respiro nu a avut cum să mă lase să plec altfel decât îndrăgostită, poate pentru că şi mintea mea are adesea un mod similar de a funcţiona. Oricum, e ca un val care te ia şi te duce direct în mare şi, odată ajuns sub apă, îţi dai seama că ai învăţat din mers să respiri şi altfel. Cel puţin, aşa am simţit eu şi mi-a plăcut enorm!

Cu mine ca subiect al fotografiei semnate Crina Prida, voi mai reveni pe blog. Pasionaţii de fotografie însă, dar şi orice iubitori de frumos vizual, nu ar trebui să rateze o vizită pe http://www.crinaprida.com/work , unde pot vedea mai multe despre proiectele sale. Tot acolo, pot urmări un Ongoing Photoblog, care aduce constant pentru privitor fotografii proaspete. Enjoy the journey!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Copyrighted Image