Egon Schiele

Dacă e să mă gândesc la pictura secolului XX, Schiele e cu siguranță unul dintre artiştii pentru care am o slăbiciune. Condimentată, într-adevăr, şi de una pentru arta erotică în genere, pe care el a explorat-o din plin.

Oricare ne-ar fi spectrul simțirilor pe care le putem experimenta privindu-i arta, de la neplăcere la fascinație, un aspect ține morțiş să-şi strige certitudinea: nu poți rămâne indiferent. Aş spune nu că excedează zona de confort, ci că merge chiar în direcția opusă.

După circa 100 de ani, timp în care mentalul colectiv şi-a întors spatele multor bariere sociale, arta sa nu şi-a pierdut integral caracterul îndrăzneț, atipic, parcă menită, într-o anumită ordine de idei şi percepții, să scandalizeze. Compozițiile cu sexualitate explicită au făcut să fie catalogat în vremuri apuse drept practicantul unei arte degenerate, imorale.

Mai mult, nici forma sa de trai nu ridica ştacheta în ochii intransigenți ai mediului austriac de la începutul secolului XX. Întruchipa ceea ce lesne primea definiția unui rebel care nu-şi poate primi un loc de cinste în societate: provenind dintr-o familie aflată într-o situație precară dupa moartea tatălui său, unchiul din partea mamei şi-a angajat responsabilitatea de a-i plăti studiile la Academia de Arte la care el a renunțat după un timp, opunându-se formaliamului predat care nu se îmbrățişa cu viziunea sa artistică; trăieşte o poveste de dragoste cu Valérie Neuzil, inspirație pentru multe dintre lucrările sale erotice, însă concubinajul acestor tineri stârneşte vehemente dezaprobări în rândul localniclor din Krumlov, ceea ce-l va forța să plece de aici la câteva luni de la venirea din Viena, pe care nu şi-o putea permite financiar; următoarea destinație, Neulengbach nu se dovedeşte mai primitoare, aici, fiind acuzat de corupere de minori şi reținut în arestul poliției trei săptămâni, în urma unui incident cu familia uneia dintre adolescentele care îi erau modele.

Ajutorul i-a venit din partea lui Gustav Klimt, deja o figură respectată în lumea artei vieneze, care i-a devenit mentor şi protector. Când arta sa era încă receptată cu pudoare şi scepticism, Klimt a întrevăzut geniul tânărului Schiele şi l-a introdus cercului select al lumii artei vieneze, dar şi unor colecționari privați.

Părea că viața sa, după chinuitoare zbateri, începea să prindă un contur luminos. Din păcate, terorile războiului nu l-au cruțat. În toamna anului 1918, la trei zile după moartea proaspetei sale soții, Edith Harma, însărcinată în a şasea lună, Egon Schiele moare din aceeaşi cauză ca aceasta, gripa spaniolă, la vârsta de numai 28 de ani.

Deşi cariera sa a fost curmată brusc şi prematur, personalitatea sa complexă — a unui tânăr încercat de întrebări legate de găsirea propriei senzualități şi sexualități, de explorare a temei morții, de înțelegere a sufletului omenesc în multitudinea sa de valențe — transpare cu o onestitate frapantă în multe dintre lucrările sale.

Cu toate că arta sa bifează şi un număr de peisaje, redate tot într-o notă personală, care nu corespunde unei transcrieri realiste, figura umană rămâne definitorie pentru creația lui Schiele.

În portretele sale, regăsim cu greu note clasice de prezentare şi din abundență accente puternic personale. Trupuri incomplete, parcă ciopârțite, cu organele reproducătoare ostentativ expuse, desenate în nuanțe cât mai palide şi delimitate de un contur negru.

Celebru pentru numărul impresionat de peste 100 de autoportrete realizate, întinde coardă şocând chiar mai mult. Îşi desenează adesea corpul mutilat cu o voluptate masochistă, cu părul vâlvoi, mâinile cu degetele într-o formă nefirească, dar foarte expresivă de “V” şi chipul care te priveşte direct, fără ascundere sau teamă.

Ph: am ales să însoțească această scriere unul dintre autoportretele sale cele mai cuminți 😊, dar evocator – “Portrait with Chinese Lantern Plant”, 1912, #leopoldmuseum #vienna

Pe curând!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Copyrighted Image