Artişti străini

23 noiembrie ’17. Pisoarul lui Marcel Duchamp sau despre cum arta nu a mai fost niciodată aceeaşi

E aproape imposibil să înţelegi arta contemporană fără să arunci o privire în secolul trecut, mai precis asupra unui personaj care a schimbat radical felul în care era înţeleasă arta până atunci. A fost momentul unui declic, după care forţa unei lucrări de artă a fost dată în primul rând de Idee, indiferentă la mijloacele şi resursele folosite pentru producerea…

WOW. War of worlds – de vorbă cu Eugen Rădescu şi Irina Abaza

Una dintre cele mai coerente şi interesante expoziţii pe care le-am văzut în capitală în ultimul timp, WOW. War of Worlds nu ar trebui ratată. De ce? Trăim într-o societate în care propria realitate pare că se izbeşte mai virulent ca niciodată de realitatea celorlalţi şi, prin însăşi acestă ciocnire, propria lume pare a fi ameninţată. Manifestăm diverse poziţii în…

29 august ’17. Puţin despre poezie, mai multă poezie

Până nu de mult, ocoleam cu remuşcare, dar conştiincios lectura de poezie. Deşi mă numesc un cititor avid şi de cursă lungă, deşi am mâzgâlit de-a lungul vremii pe numeroase foi ascunse propriile versuri fragede şi şchioape, deşi nu mi-au scăpat de la citire unii dintre marii poeţi ai vremurilor trecute, iar mulţi m-au minunat… vine un totuşi. Reiau: Până…

11 iulie 2017. Fotografia lui Ren Hang. Dezbrăcarea! de tabuuri

Am urmărit activitatea lui Ren Hang mai bine de trei ani, de când l-am descoperit, deşi mărturisesc că, de la sinuciderea sa din februrie a acestui an, la vârsta de doar 29 de ani, mi-a revitalizat interesul. Am studiat de această dată fiecare fotografie publicată, încercând să adulmec sensuri ascunse, dibace transmise, premonitorii, în timp ce evidenţa stătuse mereu în…

20 aprilie ’17. Francesca Woodman

Cu o mamă sculptor şi ceramist şi un tată fotograf şi pictor, fotografa Francesca Woodman şi-a luat meseria de artist în serios de timpuriu. Repetatele respingeri în a îi fi publicate fotografiile pare a fi un motiv dacă nu unic, cel puţin esenţial ce a condus către alegerea de a îşi pune capăt vieţii în 1981, la vârsta de doar…

Copyrighted Image