3 martie ’17

Mă îndreptam spre TNB la „Furtuna” după Shakespeare, când am văzut pe geamul maşinii că, la Kube de pe Victoriei, era o nouă expoziţie, am timp oare?, aş avea, cam la limită, dar hai, te descurci tu cumva. Opresc în parcarea din faţa Muzeului Naţional de Artă şi o iau fuguţa înapoi spre Kube. Expunea Dragoş Botezatu pe care am avut norocul să îl găsesc la locul faptei, explica cuiva povestea din spatele unei lucrari. Se sfieşte puţin, îl invit să continue explicaţiile, nu, mai bine te las sa contempli!, îl încurajez totuşi să nu se oprească. Am intrat repede în vorbă. Ştii, uite, ce desene făceam în tinereţe!, şi îmi pune degetul pe o anumită pagină în catalogul său cu câteva desene foarte bine executate, Acum, îmi vine să arunc pete de culoare pe pânză, rămân fascinat de explozia de culoare! Ce desen, tehnică?! N-am apucat să-i spun că-i înţeleg explozia. De fapt, parcă nici nu simţeam că e momentul, el era singurul actor principal. Acolo, unde e acea casă în locul capului, ce ai gândit?, întreb. Aaa, aia nu trebuia să rămână aşa, dar nu mai aveam chef să modific, aşa că a rămas cum o vezi. Cu câtă sinceritate nestingheră a spus-o, mi-a plăcut pe loc de el. Pe lângă faptul că mi s-a părut şi de o exuberanţă hazlie, deci cred că o să am plăcerea de a mă mai intersecta cu acest artist. Îmi bătea ceasul de începere a piesei de teatru, aşa că am curmat cam brusc conversaţia.

„Furtuna” e de văzut. Presărată şi cu momentele comice care te trezesc din amorţeală sau te scot din butoiul de filozofare lăuntrică, cum ar fi cazul meu, pe lângă textul shakesperian de excepţie, mi-a plăcut enorm coloana sonoră. Chiar acum, în timp ce scriu, ascult „Lighthouse”, Patrick Watson, pe care am auzit-o în 3, 4 momente din piesă. Înainte de asta, am ascultat „Mirror in the Mirror” de Arvo Pärt, tot din coloana sonoră. Ion Caramitru, magistral în rolul lui Prospero, ce m-a făcut să mă gândesc în timpul piesei la „Faust” a lui Goethe. O carte pe care am citit-o în anii de liceu şi îmi amintesc cu multă claritate că exercita asupra mea atunci un soi de temere care, totodată, mă captiva într-un anume fel. Cred că o să o recitesc. Probabil, o voi simţi altfel, aşa cum am păţit şi cu „Maestrul şi margareta” sau „Orbitor”. Mi-au mai plăcut şi Mihai Călin în rolul lui Caliban, despre care aş spune că e unul dintre rolurile cele mai bune în care l-am văzut, dar şi Istvan Teglas ca Ariel. Vocea şi mişcările mi-au plăcut în mod deosebit la Istvan. O să mai merg încă o dată la „Furtuna” după ceva timp. Simt că nu am epuizat-o.

Imaginea serii @Ottavia De Lambrinie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Copyrighted Image