20 aprilie ’17. Francesca Woodman

Cu o mamă sculptor şi ceramist şi un tată fotograf şi pictor, fotografa Francesca Woodman şi-a luat meseria de artist în serios de timpuriu. Repetatele respingeri în a îi fi publicate fotografiile pare a fi un motiv dacă nu unic, cel puţin esenţial ce a condus către alegerea de a îşi pune capăt vieţii în 1981, la vârsta de doar 22 de ani. A lăsat în urmă o activitate ce poate fi numită prolifică pentru scurta sa viaţă, şi anume circa 800 de printuri accesibile publicului, dar şi altele pe care părinţii săi au ales să nu le facă cunoscute.

Recunoaşterea sa a survenit după momentul sinuciderii şi, deşi acest episod a întregit aura care a surescitat atenţia publicului, arta sa este indubitabil valoroasă prin ea însăşi. Cu influenţe din gotic sau suprarealism, servindu-şi adesea drept model, a creat fotografii de o frumseţe tulburătoare.

Îmi amintesc momentul în care am descoperit-o şi, înainte de a fi curioasă în a îi afla biografia sau referinţe critice, mi-a declanşat interesul de a îi studia fără influenţe cât mai mult lucrările. Cred că am petrecut jumătate de zi astfel şi aproape în fiecare descopeream iminenţa unui lucru spus, dar nespus, totodată. Multe dintre aceste fotografii au o dezordine atât de aranjată aprioric, încât te pot lăsa cu sentimentul că un cutare element extras din compoziţie va schimba fundamental semnificaţia urmărită.

Veşminte albe, mănuşi. Oglinzi, castroane, scaune. Păsări, rădăcini de copac. Ruine, praf. Nuditate. Morminte. Griurile. Tehnica expunerii lungi care transformă personajele în prezenţe care parcă se pregătesc să dispară din cadru asemenea unor duhuri. Simţeam un strigăt meticulos eliberat, setat să fie auzit la un volum mai mic ca să nu bruieze ascultătorul, ca acesta să rămână centrat pe idee, nu pe tonalitate. Unul lipsit de formalităţi şi inhibiţii, dar un strigăt visceral.

Selecţii interesante ale fotografiilor sale pot fi văzute pe http://www.artnet.com/artists/francesca-woodman/2 sau https://www.artsy.net/artist/francesca-woodman

Imagine @Francesca Woodman, autoportret, Providence, Rhode Island, 1976

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Copyrighted Image