11 iulie 2017. Fotografia lui Ren Hang. Dezbrăcarea! de tabuuri

Am urmărit activitatea lui Ren Hang mai bine de trei ani, de când l-am descoperit, deşi mărturisesc că, de la sinuciderea sa din februrie a acestui an, la vârsta de doar 29 de ani, mi-a revitalizat interesul. Am studiat de această dată fiecare fotografie publicată, încercând să adulmec sensuri ascunse, dibace transmise, premonitorii, în timp ce evidenţa stătuse mereu în faţă atât de discret făţişă: My Depression, o colecţie de poezii ce apare şi pe blogul său, a căror traducere am găsit-o, din păcate, sporadic, dar în care pare a fi vorbit cu francheţe despre încercările bolii sale, inclusiv frecventele halucinaţii.

Fără a intenţiona să trec pe plan secund versurile sale, mă voi opri acum însă asupra activităţii fotografice, cea pe care am găsit-o dintotdeauna extrem de provocatoare: atât pe planul simţului artistic, dar şi dintr-un evident sens concret, produsele sale fiind catalogate în anumite medii drept softporn – motiv pentru care a fost arestat în câteva rânduri în ţara de origine, China, iar fotografiile sale au fost adesea interzise.

Nimic nu pare a îl fi oprit însă în scurta sa viaţă în a îşi urmări viziunea. Pasul a fost predictibil scurt până la punctul în care producţia sa a fost interpretată ca o revoluţie personală împotriva cenzurii socio-politice şi culturale din China, la care el a replicat cam aşa: „Nudurile există aici dintotdeauna. Aşa ne-am născut. Nu este nimic de revoluţionat. Am fi putut vorbi despre revoluţie dacă oamenii s-ar fi născut îmbrăcaţi, iar eu vreau să îi dezbrac. (…) Eu doar fotografiez lucrurile în starea lor cea mai apropiată de natural”; „Politica imaginilor mele nu are nimic de a face cu China. Politica Chinei este cea care încearcă să interfereze cu arta mea”.

Totuşi, fotografiile cu modele singulare sau în grup, bărbaţi şi femei, tineri şi supli, cu pilozitate redusă, parcă amintind de pubertate, cărora li se cere prezentarea în poziţii dintre cele mai contorsionate, ingenios gândite, cu expunere dezinvoltă şi focusul fotografiei plasat în jurul organele genitale par a crea o acceptare în trepte până şi din partea mai deschişilor europeni. Am încercat un test-joc cu câţiva cunoscuţi din domeniul artei şi nu doar, familiarizaţi cu Ren Hang sau nu, prezentându-le aceleaşi set de lucrări cu conţinut sexual explicit fără nicio altă explicaţie. Reacţiile au fost diverse, începând de la o doză de respingere până la aclamare. Numitorul comun a fost că nimeni nu a rămas indiferent. Au dat de gândit.

Mesajul lor este puternic şi direct. Deşi Ran Hang şi-a exprimat răspicat dorinţa de a nu îl explica („Nu le dau nume, nu le datez. Nu vreau să le completez prin cuvinte. Nu îmi place să îmi explic fotografiile sau munca în general.”), anumite teme strigă la o privire atentă din spatele modalităţii în care a ales să prezinte sexualitatea. Dinainte de moartea sa şi toate corelaţiile care s-au făcut ulterior între a sa poezie-jurnal, fotografiile şi viaţa sa, multe dintre lucrările sale îmi transmiteau ceva pe cât de îndrazneţ şi perspicace, pe atât de trist. De ce a ales acestă manieră ostentativă de a prezenta sexualitatea – să fie vorba oare doar despre lipsa tabuurilor şi dorinţa de a nu ascunde această poziţionare, inclusiv ca un imbold pentru societatea din care face parte?! De ce contorsionarea aproape performantă a modelelor sale – doar de amorul imaginaţiei iscusite pornite dintr-un fetiş sau însăşi această preferinţa trebuie extrasă din context şi analizată separat? De ce păstrarea unei anumite simplităţi în compoziţie, însoţită doar de contraste menite să potenţeze caracterul sexual – să fie oare lipsa unei complexe cunoaşterii (Hang a fost autodidact, a studiat advertising şi spune că s-a apropiat de fotografie iniţial din plictiseală, alegându-şi modelele dintre cunoscuţi întrucât nu se simţea tensionat în prezenţa lor)? Nu cred. Aş numi toată moştenirea sa fotografică drept o alegere asumată în care nu şi-a setat limite şi nici nu s-a poticnit în impedimente aparente sau nu. Aş îndrăzni în să îl numesc un om liber, evident, în acel sens în care eu percep libertatea spiritului, indiferent de modalităţile personale, particulare de manifestare…

Fără a dori prea mult să împământenesc aceste impresii cu posibilă relevanţă în anumite sensuri, cu toate că am ales să le împărtăşesc, închei prin a spune că Ren Hang este unul dintre acei artişti ai vremurilor noastre la care merită să te opreşti. Să îl adulmeci, să îl gândeşti, să îl chestionezi în contextul său şi în afara lui, să te chetionezi…mai departe de primele reacţii.

Recunosc că mi-ar fi plăcut o lume lipsită de atâtea textile în sensul propriu sau figurat. Şi, da, cred că propriul corp cu tot ce ar putea transmite el nu trebuie să fie motiv de stinghereală de orice ordin în faţa propriilor ochi sau a altora. O utopie revenirea la starea iniţială, cea naturală? Pentru mulţi, halucinant. Pentru unii, nu. Prima reacţie, cea izvorâtă Şi din instinct în faţa lucrărilor sale a fost să remarc curajul într-o formă autentică a lui Ren Hang. Mi-a plăcut instant după acest prim test! Apoi, mergând mai departe, pot spune că m-a convins.

Fotografii sale ale pot fi văzute pe http://www.renhang.org/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Copyrighted Image